China ordonă unui vas de pescuit japonez să plece din apropierea unor insule deţinute de Japonia şi revendicate de Beijing

0
200

Paza de coastă a Chinei a declarat, sâmbătă, că ofiţerii săi au ordonat unei nave de pescuit japoneze şi mai multor nave de patrulare să părăsească apele din jurul micilor insule controlate de Japonia în Marea Chinei de Est.

Este cel mai recent incident care indică tensiuni persistente între cele două părţi, potrivit AP.

China susţine că insulele îi aparţin şi refuză să recunoască pretenţiile Japoniei asupra lanţului nelocuit cunoscut sub numele de Senkaku în japoneză şi Diaoyu în chineză. Taiwanul revendică, de asemenea, insulele, pe care le numeşte Diaoyutai, dar a semnat acorduri de acces pentru pescarii săi cu Japonia şi nu ia parte în mod activ la această dispută.

Purtătorul de cuvânt al pazei de coastă, Gan Yu, a precizat într-o declaraţie că navele au „intrat ilegal” în acea zonă, ceea ce a determinat răspunsul acesteia. „Îndemnăm Japonia să oprească imediat toate activităţile ilegale în acele ape şi să se asigure că nu se vor mai întâmpla incidente similare”, se arată în declaraţie. Totuşi, declaraţia nu a precizat dacă navele au respectat ordinul.

epochtimes-romania.com/news/china-ordona-unui-vas-de-pescuit-japonez-

Lasă un răspuns