Furie în Japonia: Copii de 9 ani, sterilizați forțat pe baza legii eugeniei

0
225

Japonezii sunt șocați, după ce un raport guvernamental dezvăluie că minori de până la nouă ani se numără printre miile de oameni care au fost sterilizați forțat în temeiul legii eugeniei care a fost în vigoare din 1948 până în 1990, relatează The Guardian.

Raportul, de 1.400 de pagini, înaintat Parlamentului săptămâna aceasta, detaliază modul în care, între 1948 și 1996, aproximativ 16.500 de persoane au fost operate fără acordul lor în temeiul legii, care urmărea „prevenirea nașterii descendenților de proastă calitate și protejarea vieții și sănătății mamei”. Majoritatea victimelor au fost femei.

Alte 8.000 de persoane și-au dat consimțământul, aflate sub presiune, în timp ce aproape 60.000 de femei au făcut avorturi din cauza unor boli ereditare. Raportul arată că cei doi copii de nouă ani care au fost sterilizați erau un băiat și o fată.

Îndelungata campanie de reparații pentru victime a evidențiat maltratarea de către statul japonez a persoanelor cu dizabilități și afecțiuni cronice în perioada de după Cel De-al Doilea Război Mondial.

În 2019, parlamentarii au adoptat o lege prin care victimele sunt despăgubite de către Guvern: 3,2 milioane ¥ (22.800 dolari), o sumă considerată mică de militanții drepturilor celor afectați. Aprilie 2024 este termenul limită pentru achitarea plăților, dar până acum doar 1.049 de oameni au primit suma, potrivit presei din zonă.

Victimele programului de sterilizare au militat timp de zeci de ani pentru a obține recunoașterea suferinței fizice și psihice pe care au îndurat-o și pentru a primi daune financiare. Până acum, patru instanțe au acordat despăgubiri victimelor. Alte instanțe au fost de partea Guvernului, spunând că termenul de prescripție de 20 de ani a trecut. Avocații au susținut că victimele au aflat despre natura operației lor prea târziu, astfel încât a fost imposibil să respecte termenul legal în care puteau solicita reparații.

/stiri.tvr.ro/

Lasă un răspuns