Japonia amână pentru a treia oară lansarea unei sonde de aselenizare, din cauza condițiilor meteo nefavorabile

0
222

Decolarea unei rachete japoneze care urma să transporte o sondă de aselenizare a fost amânată luni, pentru a treia oară, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a anunţat MHI Launch Services, codezvoltatorul lansatorului spaţial, transmite AFP, citată de Agerpres.

Racheta H2-A urma să decoleze luni dimineaţă de la centrul de lansări al Agenţiei spaţiale japoneze (JAXA) din Tanegashima, în sud-vestul ţării.

Însă, cu puţin timp înainte de ora programată, MHI Launch Services a anunţat pe reţeaua socială X (fostă Twitter) că misiunea a fost anulată luni din cauza „vânturilor de altitudine”, nefavorabile pentru lansare.

O dată pentru o viitoare tentativă de lansare nu a fost anunţată deocamdată.

Racheta japoneză urmează să transporte în spaţiu sonda selenară SLIM (Smart Lander for Investigating the Moon), supranumită „Moon Sniper”, care ar trebui să testeze o tehnologie de aselenizare de înaltă precizie, la maximum 100 de metri de ţintă, comparativ cu câţiva kilometri în prezent.

Japonia amână pentru a treia oară lansarea unei sonde de aselenizare, din cauza condițiilor meteo nefavorabile

 

Lasă un răspuns