Japonia/ Mai multe decese, înregistrate după ninsori record

0
14

Nordul Japoniei se confruntă de două săptămâni cu ninsori record, care au provocat mai multe decese, iar Agenția meteorologică japoneză (JMA) a lansat joi un avertisment legat de producerea unui nou episod de ninsori, informează AFP.

Departamentul Aomori (nord) a înregistrat cel puțin nouă decese legate de căderile de zăpadă din această iarnă, printre care șase persoane care curățau acoperișurile, în timp ce în departamentul Niigata (centru), au fost consemnate cel puțin 12 decese.

Trei angajați ai unei stațiuni montane izolate din regiunea Fukushima au fost de asemenea găsiți decedați marți, după ce au traversat un versant acoperit de zăpadă pentru a realiza lucrări de mentenanță la un izvor termal, au relatat media locale.

Regiunile afectate cel mai tare de căderile de zăpadă – care au provocat perturbări ale transporturilor și mai multe decese – se situează de-a lungul coastei la Marea Japoniei dinspre Rusia și cele două Corei.

”Locuiesc aici de 10 ani și nu am mai văzut așa ceva”, a declarat un locuitor din zona izolată Sukayu, situată în departamentul Aomori, pentru postul de televiziune nipon TBS.

 

https://agerpres.ro/social-extern/2025/02/20/japonia-mai-multe-decese-inregistrate-dupa-ninsori-record–1424164

 

Lasă un răspuns