Japonia a declarat joi că este „profund îngrijorată” de acordul de apărare reciprocă încheiat cu o zi înainte între Coreea de Nord şi Rusia, un acord ce prevede, potrivit preşedintelui rus Vladimir Putin, „asistenţă reciprocă în caz de agresiune”, transmite AFP.
Tokyo este „profund îngrijorat de faptul că preşedintele Putin nu a exclus cooperarea militaro-tehnică cu Coreea de Nord”, a declarat, la o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al guvernului japonez Yoshimasa Hayashi, scrie Agerpres.
Acest tip de cooperare „ar putea constitui o încălcare directă a rezoluţiilor relevante ale Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite în ceea ce priveşte impactul asupra mediului de securitate al ţării noastre şi al regiunii”, a adăugat el.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/japonia-se-declara-profund-ingrijorata-de-acordul-dintre-rusia-si-coreea-de-nord-2833309