Miliardarul chinez Jack Ma, fondatorul gigantului tehnologic Alibaba, a acceptat un post într-o prestigioasă universitate japoneză

0
100

Miliardarul chinez Jack Ma, fondatorul gigantului tehnologic Alibaba, a acceptat luni un post de profesor invitat într-o prestigioasă universitate japoneză, a anunţat instituţia, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Tokyo College, care face parte din prestigioasa Universitate din Tokyo, a precizat că Ma va „împărtăşi experienţa sa bogată şi cunoştinţele sale inovatoare în domeniul antreprenoriatului, al managementului afacerilor şi al inovaţiei” în cadrul unor seminarii destinate studenţilor şi personalului.

Antreprenorul, în vârstă de 58 de ani, s-a ţinut departe de ochii publicului în ultimii doi ani şi jumătate după ce criticile sale publice la adresa organismelor de reglementare din China i-au adus grupul în vizorul autorităţilor.

Listarea Ant Group, o companie afiliată a gigantului e-commerce Alibaba Group Holding Ltd, la bursele de la Hong Kong şi Shanghai a fost anulată la câteva zile după criticile lui Ma, iar compania-mamă Alibaba a fost amendată ulterior cu 2,3 miliarde de euro pentru abuz de poziţie dominantă.

Miliardarul chinez Jack Ma, fondatorul gigantului tehnologic Alibaba, a acceptat un post într-o prestigioasă universitate japoneză

Lasă un răspuns